29 aprilie 2009

Sondaj de 1 Mai

Click aici pentru redirecţionare către sondaj.

Post Scriptum

Am uitat să menţionez că avem un nou selecţioner la Naţională (toată lumea ştie, dar trebuie să notez şi eu undeva, altfel rămân prost). L-au pus pe Răzvan Lucescu în locul lui Piţurcă. V-am zis eu cu puţin timp în urmă că îl leagă de rachetă pe Nea Piţi şi îl "zboară" de la Naţională?! Uite că aveam dreptate.
Şi uite că mi-am mai adus aminte ceva. Corupţia. E peste tot: şi în politică, şi în fotbal, şi în poliţie... nu te mai poţi încrede în nimeni să facă ceea ce îi ceri fără să îi dai o mică şpagă de asigurare. Chiar şi medicii la spital îţi cer, indirect, mită. Există situri care descurajează darea de mită, dar până şi creeatorii acelor situri ştiu că fără şpagă nu se poate. Atâta timp cât există corupţie în România, treaba stă în felul următor:
Ai şpagă, bine, n-ai şpagă iarăşi bine, dar nu de la mine.
Sper că aţi înţeles. Pentru că la fel cum Popa nu repetă slujba pentru babele surde, nici eu n-am s-o spun de două ori.
Voiam de fapt să mă leg de arbitrii de fotbal... dar oricine a urmărit Sport.Ro şi nu numai în zilele astea ştie tot ce se poate şti despre acest subiect. Am pus şi un sondaj legat de asta, mai jos, pe bara din dreapta.

Plăcintă Românească

Nimic special în ultima vreme... nu s-au întâmplat prea multe. Doar i-au "prins", vorba ceea, că nici nu au încercat să fugă în primul rând, pe hoţii care au încercat să îi fure maşina lui Gigi Becali. Da de ce acum? De ce au trebuit să aştepte de atunci şi până acum şi chiar să îl bage şi pe Gigi la pârnaie ca să treacă în sfârşit la fapte?! Acum se dă de gol DNA-ul! Acum e oficial, deşi noi o ştiam tot timpul: totul a fost o faţadă! Acum aştia de la DNA or să încerce să se scoată din căcat declarând că i-au făcut-o lui Gigi ca să le dea siguranţă hoţilor şi să îi prindă mai uşor. Numai că... nu o să creadă nimeni porcăria asta.
Şi altceva ce? Presupusa sinucidere a Nikitei? Presupusul amant al vedetei "X" sau ceva în genul ăsta?! Nuuuu! M-am săturat până peste cap de idioţii(-atele), care ar fi în stare să comită suicid în direct numai ca să apară la TV. Chiar mă întreb, oare ar vrea domnul Diaconescu să îi bag tot OTV-ul într-un tomberon?! Poate aşa face şi el nişte audienţă... Parcă văd: "Senzaţional! În direct şi probabil şi în reluare, OTV-ul este aruncat în tomberon, doamnelor şi domnilor! Senzaţional! Rămâneţi pe OTV, revenim după pauză cu imagini în exclusivitate de la faţa locului! Nu schimbaţi canalul, că nu ştiţi ce pierdeţi!". Foarte previzibil, Dan Diaconescu. Oricine care s-a uitat la Divertis Mall sau la Mondenii îl ştie. Deja se face mişto de OTV, ceea ce e foarte bine, pentru că aşa înţelege lumea ce e de capul lor. Sunt dezamăgit însă şi de Antena 1 care dă toate prostiile la "Acces Direct". Îi credeam oameni serioşi, însă se pare că şi Voiculescu o ia pe urmele lui Diaconescu. Păi, cum?! Se poate altfel face audienţă în România?!

23 aprilie 2009

Blonda de la Turism Reloaded: Croatia... adica Romania, Land of Choice

Am văzut-o şi pe asta! Elena Udrea a ales sloganul nostru: "Romania: Land of Choice". Toate bune şi frumoase, dar sloganul e deja folosit de Croaţia. Ia aruncaţi o privire aici şi vă convingeţi. Nu ştiu dacă e chiar sloganul adoptat de Croaţi pentru atragerea turismului sau pur şi simplu titlul articolului de pe situl respectiv, însă cel desemnat să compună un slogan, Marius Moga, a făcut-o rău de tot! Adică el ne crede atât de imbecili încât să nu dăm un search pe Google şi să găsim articolul de mai sus?! Adică ne crede atât de imbecili încât să nu recunoaştem un plagiat. Am văzut eu ipocriţi care se dau mari, dar Marius Moga... să zicem doar că şi-a greşit vocaţia.
Şi ca să ne amuzăm un pic, iată ce au scos cei de la Unguru Bulan pe tema asta:


Unguru' Bulan - Romania Land of Choice (22 apr 2009)
Asculta mai multe audio Divertisment »

21 aprilie 2009

Paştele...

De obicei când ne gândim la Sfintele Paşti asociem acest termen cu Învierea Mântuitorului IIsus Hristos. Ştiţi şi voi, Slujba de Înviere de la doişpe noaptea ţinută în faţa Bisericii unde mii de creştini rabdă frig cu gândul la pasca pe care or să o primească după ce îşi termină popa predica, "Iisus a înviat din morţi / Cu moartea pe moarte călcând" şi aşa mai departe. Dar această sărbătoare nu este percepută numai din punct de vedere religios. Nu... de fapt mulţi văd Paştele ca un bun prilej de a bea până se trezesc în şanţ, sau pur şi simplu se bucură că au şi ei două zile libere. De fapt, de Paşti e posibil orice. Să o luăm teoretic. Să zicem că un tip, Bulă, a băut de s-a spart în noaptea de Înviere şi apoi a condus maşina spre casă şi a făcut cunoştinţă cu primul stâlp. Atunci poliţia l-a luat la întrebări şi el a motivat alcoolemia prin faptul că... a băut pască.
Dar să privim dincolo de glume şi dincolo de semnificaţia religioasă a acestei sărbători. Cu prilejul paştelui, oamenii au posibilitatea de a fi mai buni, de a se înţelege mai bine unii cu alţii şi de ce nu, de a lega prietenii unii cu alţii. În fond de asta şi există această sărbătoare. Căci Iisus Hristos s-a sacrificat pentru oameni, pentru ca ei prin sacrificul Lui să înţeleagă că aşa nu merge, că trebuie să fie mai buni, să se schimbe. Toată lumea ştie, desigur, semnificaţia pâinii şi a vinului din pască, aşadar prin pască ne împărtăşim, ne spălăm păcatele. Şi dacă tot ne împărtăşim, ce-ar fi să nu repetăm păcatele pe care tocmai le-am spălat?!
În fine, vă urez, cu întârziere, Paşte fericit. Hristos a Înviat!

16 aprilie 2009

Doi microbişti povesteau...

Erau odată doi microbişti. Unul stelist şi unul dinamovist. Auzind de treburile care se fac mai nou, cu arbitrii chemaţi de DNA şi tot tacâmul, fiecare se gândeşte cum să îl oftice pe celălalt. Cică mergând cu maşinile, unul paralel cu celălalt, pe o autostradă cu benzi duble, înţesată de radare de-ale lui Columbeanu, se iau la mişto reciproc, vorbind desigur prin telefon:
S (stelistul) şi D (dinamovistul):
D: Ce mai face Nea Gigi la puşcărie? Cum o duce fără oile lui?
S: Mă, să ştii că Nea Gigi o duce bine. Acu' e coleg de celulă cu Corpodean şi îl pune să facă flotări pentru că a ajutat-o pe Dinamo! Vroia să îl ierte, că de, îl ştii pe Nea Gigi, el iartă tot, dar Corpodean nu a ştiut Crezul, aşa că l-a pus să bage 100.
D: 100 de ce?
S: De flotări, mă! A doua zi nu ştia Psalmul 50 şi l-a pus să mai facă 100. A treia zi li s-a alăturat şi Penescu coleg de celulă şi Corpodean a crezut că scapă. Din păcate pentru el, Gigi a luat bătaie la table, că Penescu era mai bun, şi de oftică l-a pus să facă 200 de flotări cu el în spate!
D: Auzi, ai văzut noile tricouri de la Steaua?
S: Ce tricouri?
D: Alea de arbitru
S: A, alea? Păi au preluat moda de la Dinamo. Nu mai ştii, aveau tricouri de arbitru cu bancnote de 1000 de Euro prinse de ele cu ace de siguranţă. Numai că nu erau bancnote normale.
D: Cum aşa?
S: Păi aveau faţa lui Borcea desenată pe ele!
D: Da, da şi pe alea de la Steaua era desenată câte o oaie!
Brusc, cei doi se iau la ceartă şi fac accident de maşină. Ei scapă teferi, însă maşinile lor sunt distruse. Pe marginea drumului, cei doi discută:
S: Pfuai, ce proşti suntem! Ne certăm de la nişte echipe de fotbal şi putem în orice clipă să murim supăraţi unul pe altul şi e păcat. Bine că a avut Dumnezeu milă şi ne-a scăpat ca să ne putem împăca! Uite, am reuşit să salvez o sticlă cu vin. Hai să bem, să sărbătorim eventul.
D: Bine, hai să bem!
Stelistul desface sticla, dar nu bea, ci i-o "pasează" dinamovistului, care o dă pe gât şi i-o returnează stelistului, care însă o închide la loc.
D: Păi bine, tu nu bei?
S: Nuuuuu... eu aştept să vină poliţia să vadă cine a fost de vină în accident!

10 aprilie 2009

Cum să vezi GSP TV pe net...

După cum ştiţi, mulţi dintre noi nu au cablu TV de la Digi sau de la RDS şi atunci nu prind GSPTV. Astfel, urmărim acest post prin intermediul internetului... sau cel puţin îl urmăream, pentru că găseşti foarte greu un server pe care acest post să funcţioneze. Am găsit eu o soluţie mai bună decât să cauţi din site în site, din server în server:

1. Trebuie să aveţi pluginul SopCast instalat. Dacă nu îl aveţi, daţi click aici ca să îl descărcaţi.
2. Descărcaţi programul TV Player de aici.
3. Instalaţi TV Player, porniţi-l şi daţi click pe tab-ul SopCast. Apoi, pe lista de canale, selectaţi GSP TV (e primul).

Pentru orice întrebări, postaţi aici.

8 aprilie 2009

Ironic.ro - să ne amuzăm puţin.

Mai jos aveţi una din caricaturile de pe situl respectiv ca să vedeţi ce poate autorul. Pentru a accesa situl, apăsaţi aici sau pe imagine.

7 aprilie 2009

Sfat pentru Nea Jiji şi ai săi avocaţi...

După cum aţi văzut până acum, Justiţia în România nu există. Justiţia în România e cum vrea păpuşarul să fie (nu dau nume, şi nu de frică, ci fiindcă sper că veţi înţelege singuri despre cine e vorba). Astfel, orice recurs pe care îl veţi face la orice Judecătorie din România va duce la aceeaşi decizie doveditoare de corupţie a juriului. În concluzie, vă recomand să mergeţi la Curtea Supremă pentru Drepturile Omului, de la Haga. Poate UE e în stare să vă facă dreptate, din moment ce legile din România sunt formulate de nişte idioţi care nu au făcut decât şcoala generală şi şi-au luat diplomele de absolvire liceu şi facultate de la bişniţari.
Ca să închei asta ca şi cum aş încheia un mesaj către popor: Îl susţin pe Gigi Becali! Susţineţi-l şi voi! (Atenţie, nu judecaţi fotbalistic, pentru că asta nu are legătură cu fotbalul).

Revoluţia! Vivat Revoluţia!

Fraţii noştri di peste Prut au ieşit azi în stradă, în Chişinău, în număr di 30.000 (aproximativ, din ce am înţeles), ca să protesteze împotriva faptului că în urma alegerilor din acest an, a ieşit preşedinte tot comunistul Voronin. Aşadar, populaţia a ieşit în stradă mai ceva ca la arestarea lui Gigi Becali, şi a strigat "Jos Comunismul!". O acţiune demnă de aplauzele noastre, deşi poate nu a fost o idee foarte bună. Asta pentru că acum politicienii noştrii au obţinut mai mult decât o diversiune, cum era faza cu Becali. Au obţinut o mega ocazie să mai fure câte ceva fără să ne dăm seama, atenţia poporului fiind teoretic concentrată pe Revoluţia Moldovenilor şi nu pe Criza Financiară de până acum. Asta s-o creadă ei! Cei care au cu ce îşi umple buzunarele nu se plâng, şi se fac că nu văd, însă noi, cei care o ducem cu chiu cu vai de pe o zi pe alta, vedem tot şi înţelegem tot ce se întâmplă, şi cu toate astea suntem neputincioşi în faţa unui sistem care tinde tot mai mult spre comunism... mai lipseşte doar lovitura de stat prin care Băsescu se proclamă Tovarăşu' Dictator.
Să revenim, însă, la Republica Moldova, care are într-adevăr probleme serioase şi nu putem să trecem acest lucru cu vederea. Probabil vor schimba ceva, probabil nu... rămâne de văzut. Eu zic că o să îl dea jos pe Voronin şi o să încerce unirea cu România, dar o să îşi vâre ruşii nasul şi o să facă totul să pară o pierdere de vreme, pentru că populaţia Moldovenească nu se poate pune cu armatele lui Putin. Trebuie să recunoaştem, Rusia este un stat foarte puternic la ora actuală. Chiar prea puternic.
Nu cred că UE se va implica prea tare în problemele interne ale Republicii Moldova, având în vedere că aceasta nu este membră al organizaţiei.

4 aprilie 2009

Doamne Dumnezeule!!!!!!

Nu aş fi postat la ora asta târzie, însă am descoperit ceva incredbil! Incredibil de idiot, din punctul meu de vedere. Cică unu' se crede Iisus Hristos şi are un site, şi a scris o carte: "Autobiografia lui Iisus Hristos". De când mă ştiu sunt creştin ortodox, dar ceea ce am văzut pe acest site este o blasfemie cu B mare. Ce fel de cretin ar crede aşa ceva?! După ce am citit, şi după forumul în care nimeni nu îşi exprimă de fapt părerea, iar topicurile sunt închise, trag concluzia că tipu' e ca un fel de Mama Cireşica. Adică un şarlatan care se dă barosan. O spun odată şi vreau să rămână aşa: Când Iisus Hristos va veni va fi sfârşitul lumii. Asta o ştie toată lumea care a citit măcar în trecere Biblia sau a mers la Biserică din când în când. Şi după Iisus au apărut şi Apostolii! Toate astea mă fac să mă întreb... au băgat cumva Internet la Spitalul 9?!

3 aprilie 2009

Experiment

Vă rog să luaţi în serios următorul experiment, pentru că nu e de glumă, şi chiar am nevoie de un pic de ajutor:

Mi-am făcut cont pe Wordpress şi am făcut acolo un blog Vivat România, importând postările de aici printr-un feature de-acolo. Problema e că Wordpress foloseşte limbajul CSS, la care eu sunt varză şi nu ştiu să schimb tema, de exemplu, aşa că folosesc una din temele lor basic (care sunt mult mai tari decât temele basic de la Blogger).
Întrebarea mea este: este Wordpress mai bun decât Blogger? Merită să deschid Vivat România şi pe Wordpress, sau nu are sens?! Vreau nişte opinii ca să ştiu să nu îmi mai bat capul degeaba. Există jos, sub postare, un textuleţ scris sub formă de link: "comentarii 0", pe care dacă daţi click puteţi lăsa un comentariu chiar şi fără a avea cont de Blogger. Vă rog comentaţi şi spuneţi-mi opinia voastră, pentru că aceasta contează! (La naiba, asta începe deja să sune a reclamă politică!)

Mulţumesc.

PS: Ca să fie mai uşor: Comentaţi aici.

Jijilava

Gigi Becali a făcut-o din nou! Sau mai bine zis cineva i-a făcut-o din nou. Cică e arestat preventiv 29 de zile pentru lipsire de libertate a tipilor care i-au ciordit maşina în Ianuarie. Mie asta nu mi se pare un motiv bun pentru a aresta pe cineva. În fond tot ce a făcut a fost să îi aducă forţat la un restaurant şi să le facă niţică morală pentru că au îndrăznit să îi fure maşina. Cam mafiot, recunosc, dar de ce s-au trezit tocmai acum să îl dea în judecată?! Vă spun eu DE CE! Este o conspiraţie împotriva lui, probabil pusă la punct de ANUMIŢI oameni din fotbal (prefer să nu dau nume, căci s-ar putea să greşesc). Şi mie nu mi se pare democratic să scoli omul din pat la 7 dimineaţa şi să îl iei pe sus. Ce?! Se temeau că fuge din ţară dacă vin mai târziu după el?! Adică, se trezeşte omul, clipeşte din ochi, cască leneş, merge greoi până la baie, se spală pe faţă, şi, când să îşi introducă periuţa de dinţi în gură, PAC! Vin mascaţii peste el! Dar până la urmă, asta-i ţara noastră şi n-avem ce-i face.

2 aprilie 2009

Haida, bă urâtule, sparge geamu şi io îi ciordesc casetofonu', să moară mama!

Astăzi mi s-a întâmplat o întâmplare cât de cât specifică pentru ţara asta... unchiul meu are un Jeep pe care şi-l parchează în faţa blocului. Şi cum meseria lui îl poartă pe drumuri lungi, şi-a luat şi el un GPS, pe care l-a lăsat în maşină. Astăzi, când ajung acasă, aflu cu stupoare că i-a fost spartă maşina şi i s-a ciordit GPS-ul. GPS-ul şi atât. Spiritul civic s-a manifestat simplu: un om a chemat poliţia, care s-a tras pe cur, nici nu a luat vreo amprentă sau ceva, cică au alt caz mai important şi s-au tirat.
Asta nu mă surprinde. De fapt, în ţara lui peşte prăjit nimic nu mă mai surprinde. Şi să aflu că au ciordit ţiganii şinele de tren dintre Câmpia Turzii şi Cluj, aş zice: "Normal, noi îi tolerăm, după cum spun legile UE, şi ei uite ce fac!". Bine, se prea poate să nu fi fost ţigani cei care au furat GPS-ul... dar aş fi gata să pun pariu pe cât vreţi voi că am dreptate şi au fost într-adevăr ţigani la mijloc.
Cât despre spiritul civic... tre' să fii prost să te bagi pentru alţii pentru că rişti să ajungi tu la spital în locul celui pe care îl aperi (la spital în cel mai bun caz). Aşadar, dă-l dracu' de spirit civic. Dacă poţi, scapă-ţi fundul! Asta contează.

Am schimbat...

Am încercat să schimb aspectul blogului puţin, pentru că mă cam plictiseam de tema veche. Nu ştiu în ce proporţie am reuşit, dar cred că cel puţin un lucru o să vă bucure: nu mai există sondajul despre ce credeţi despre blog. Ştiu că nu vă plac sondajele, pentru că mai nimeni nu a votat. Felicitări celor 7 totuşi.

1 aprilie 2009

RIP Marga Barbu

A mai căzut un artist Român... sau mai bine zis o artistă. O cunoaşteţi (sau ar trebui să o cunoaşteţi) din filmele cu "Mărgelatu'" a lui Florin Piersic. Actriţa a decedat la vârsta de 80 de ani. Mai multe detalii pe situl Mediafax.

Apropo, RIP înseamnp Rest In Peace (Odihneşte-te în Pace), ca să nu facă speculaţii cei care nu ştiu chestia asta.

Nea Piţi zboară!

M-am amuzat copios pe seama selecţionerului naţionalei, care a apărut azi pe coperta unui titrat cotidian de sport (numele îmi scapă), legat de o rachetă, cu titlul de o şchioapă alături: Piţurcă zboară!
Meciul s-a terminat 2-1 pentru Austria, situaţie nasoală pentru Victor Piţurcă, pentru că va ajunge să fie, pe bune, legat de o rachetă şi trimis unde-o vedea cu ochii.
Haideţi să studiem de fapt care e problema naţionalei noastre. Mutu?! Nu. Se poate şi fără Mutu şi echipa a avut ocazia de mai multe ori să demonstreze acest lucru şi chiar a reuşit, parcă într-un meci de la Euro 08, dacă ţin bine minte. Max Nicu?! Nu cred. Cu sau fără el în teren, naţionala nu va juca mai bine decât joacă acum. Ceilalţi selecţionaţi?! Da! Dar nu vreau să vorbesc despre asta acum. În fond, problema e cu steliştii: Bănel de exemplu nu mi se pare jucător de naţională. Înţeleg că se chinuie şi el săracu' să bage un şprint, să mai fure nişte mingi, dar nu arată a jucător de naţională. Probabil Nea Piţi l-a chemat numai ca să arate că nu este rasist. Şi mai am o problemă cu un fost stelist, care acum joacă la Al Hilal: Rădoi - o greşeală ca a lui la golul 2 este inadmisibilă pentru o echipă care vrea să joace în CM 2010.