Noi românii avem o tendinţă enervantă de a-i copia pe alţii, de a prelua tradiţii de la ei şi a ni le însuşi. Aşa am preluat de la Americani Valentine's Day. Adică pe 14 februarie, în fiecare an, de Sfântul Valentin, e ziua îndrăgostiţilor. Toate ca toate, dar noi, din al nost' folclor mai avem o zi a îndrăgostiţilor - Dragobetele, care are loc 10 zile mai târziu - pe 24, aka azi (mă rog, pentru următoarele 20 de minute azi, dar asta nu contează).
Asta e interesant la poporul român. Noi preluăm o parte din cultura occidentală, sărbătorim odată cu ei Halloweenul, Valentine's Day şi altele, însă cu toate astea nu ne pierdem tradiţiile noastre. Dovadă fiind că în România se sărbătoreşte atât Valentine's Day, cât şi Dragobetele. Deci love la dublu, cu alte cuvinte. Bănuiesc că ar fi inutil să mă apuc acum să spun toată tărăşenia cu Dragobetele, cu pasaje din Luceafărul, aşa că n-am să fac aşa ceva. În schimb vreau să vă urez un Dragobete's Day fericit (na, la sfârşitul zilei, că aşa sunt eu, toate să vă meargă bine, dar nu când aveţi nevoie).
Bonus: O mică glumă de la retusuri.blogspot.com
24 februarie 2010
Noul logo
Am încercat să fac un logo pentru acest blog de doi lei pe care nu îl citeşte nimeni. E sus de tot, la vedere. Vă place sau nu?! Spuneţi-mi şi mie să ştiu dacă merită ţinut pe site sau nu.
16 februarie 2010
Gaiţele la Turda
Am avut plăcerea să vizionez noua piesă jucată la teatrul din Turda, o adaptare după Gaiţele lui Kiriţescu. Nu premiera, pentru că sunt sigur că nu aş fi încăput printre mulţimea adunată acolo, ci o rejucare a piesei de azi, marţi 16 februarie. Azi nu a mai fost aşa multă lume, aşa că nu a trebuit să mă întind ca o girafă ca să pot vedea pe scenă.
Adaptarea regizoarei Doina Miclezi a fost una destul de reuşită, după ce am putut vedea în seara aceasta. Totuşi, mi s-a părut că actorii nu şi-au dat foarte mult silinţa. Şi nu mă leg aici de interpretare, care a fost impecabilă, ci de numeroasele bâlbe ale acestora, mult mai multe decât în seara premierei.
Dar acum despre povestea în sine. Piesa este o tragicomedie, scrisă la sfârşitul anilor '30, şi a cărei evenimente se petrec tot atunci. Mi-a plăcut în mod deosebit prestaţia directoarei teatrului, doamna Narcisa Suciu, în rolul Anetei Duduleanu, precum şi a lui Stelian Roşian în rolul lui Mircea Aldea. M-am amuzat copios pe seama nemţoaicei - Fraulein - care era făcută să pară un fel de Hitler, şi pe seama celor doi fraţi, Ianache şi Georges Duduleanu, care se ceartă mereu.
Umorul negru a lui Kiriţescu este predominant de-a lungul piesei, cum ar fi scena memorabilă în care "Gaiţele" dau fuga să urmărească o procesiune funerară. Apropo de "Gaiţe", mi-am adus aminte o scenă puţin ciudată, când Aneta se enervează pe Zoe şi o trage de păr. Atunci peruca doamnei Nina Antonov cade şi ea se străduieşte să o pună la loc. Din mimica actorilor nu s-a înţeles că a fost o greşeală şi că peruca trebuia să rămână la locul ei, dar încă sunt nedumerit, pentru că în tot restul piesei, Zoe apare la fel, cu perucă.
În concluzie, TMT a pus în scenă o piesă genială, şi pot să spun că m-a impresionat mult mai mult decât piesa din toamnă, "Slugă la doi stăpâni", care nu este decât o comedie cu personajele Comediei Dell Arte, în timp ce "Gaiţele" e.. românească, să zicem aşa. "Gaiţele" e o piesă extraordinară şi actorii de la Turda, în combinaţie cu cei de la teatrul Ariel din Arad (presupun, căci pe mulţi dintre ei i-am văzut şi în "Slugă la doi stăpâni", şi atunci scria clar pe poster că sunt din Arad) au pus-o în scenă foarte bine. Aşadar, oameni buni, mergeţi la teatru! Merită toţi banii! Şi asta v-o spune un om mai zgârcit decât Hagi Tudose în persoană!
Video de la premieră, de pe Turdanews:

13 februarie 2010
Accident fatal la JO de iarnă
Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver se deschid cât se poate de prost. Vineri, în timpul antrenamentelor, un sportiv - georgianul Nodar Kumaritashvili - competitor la proba de sanie, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident. Mai multe detalii aici.
Să sperăm că nu vor mai exista victime la această competiţie. Ar fi chiar păcat. În plus, s-a dovedit că nu pista a fost de vină pentru această situaţie, ci pilotul saniei, care a luat prea repede o curbă şi s-a izbit de un parapet, pierzându-şi cunoştinţa.
Între timp, noi cei din România ne strângem în jurul focului, dârdâind de frig, şi aşteptăm vreme mai caldă.

5 februarie 2010
Piraţii din Caraibe
Ziceam mai demult că m-am săturat de Piraţii din Caraibe (seria cu Johnny Depp), care a fost difuzat la noi şi de ProTV şi de PrimaTV. Pe atunci mi-am spus că ar fi culmea să mai dea şi Antena 1 Piraţii... şi ghiciţi ce reclamă am văzut întâmplător pe Antena 1... reclamă la Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre, care va fi difuzat vinerea viitoare.
Se pare că ăştia nu se satură să se copieze unul pe altul. Ori Antena nu conştientizează că filmul a fost difuzat înaintea lor de ALTE POSTURI, ori intenţionează să difuzeze toată trilogia, ceea că mă îndoiesc. Şi acum, ProTV-ule, bagă repede contraatacul. Nu trebuie mare lucru, căci orice film e o alternativă bună pentru Piraţii din Caraibe, pe care l-am mai văzut de nu ştiu câte ori şi mi s-a acrit de el. Nu critic filmul, care este excepţional, ci faptul că este difuzat, pe rând, de toate posturile de la noi. Ce mai urmează acum? Să îl dea şi pe OTV?! Rămân la decizia mea de a nu utiliza televizorul decât dacă e absolut necesar.
EDIT: M-am interesat. ProTV-ul o să dea Terminator 3 în ziua respectivă. Chiar sunt curios ce audienţe or să aibă ambele posturi.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)