29 iulie 2009
Steaua - Blatherwell
Joi, Steaua joacă cu Blatherwell în turul 3 preliminar al Europa League. Spun Blatherwell în loc de Motherwell pentru modul josnic în care au tratat ei meciul ce l-au avut de disputat în turul trecut, în care au câştigat cu 8 la 1. De fapt şpilul aici a fost manipularea caselor de pariuri, altfel de ce naiba peste tot s-a pariat pe EXACT acest scor?! Hai să fim serioşi! Dacă nici în Europa League nu există fairplay, atunci unde?! (Spun fairplay pentru că nu e corect să joci la un anumit scor numai de dragul de a te băga în treburile caselor de pariuri).
Ce-ai făcut cu parcu', Opresculeeeee?!
Iete ce zice în Evenimentul Zilei.
Doamne, mor când văd aşa ceva! Adică un grup care vrea să se plimbe prin parcuri nu poa' să fie mai mare de cinci persoane?! Adică e ceva în genul: "călcaţi iarba, da' nu mai mult de cinci odată". Ce dracu' mai e şi asta, oameni buni?! Nu mai poţi face chiar nimic în Românica noastră dragă?! Cum am mai zis, ne ducem de râpă în ritm tot mai rapid. Deci noi vrem să jucăm fotbal în parc. O fi voie, n-o fi voie, nu contează, eu vorbesc teoretic. Cum vreţi să facem două echipe din cinci persoane, mă? Îmi ziceţi şi mie? 2,5 la o echipă şi 2,5 la alta?! Hai să fim serioşi!
Dacă nici asta nu e o metodă de a stoarce banii contribuabililor în cel mai josnic mod, atunci îmi dau singur cu o tigaie în cap!!!

28 iulie 2009
Bomba! Stallone mai face un Rambo!
Nu ştiu dacă chiar e adevărat sau nu, dar conform site-ului imdb, e programat filmul Rambo V pentru anul 2011. Întrebarea e... oare mai apucă moşu' Stallone să termine filmul sau nu?! Nu e vorba că ne-am plictisit de John Rambo, dar să fim serioşi. Ca şi Indy la 60 de ani, nici Rambo nu mai are acelaşi farmec ca filmele originale. Serios, nu prea văd un om la vârsta aia să care puşti în spate şi să învingă armate de unul singur. Dar în fine, dacă asta e viziunea americanilor, ce să-i faci... şi ca să fie şi mai şi, uite încă una: filmul se face după un scenariu scris de însuşi Stallone! Mă rog, o să aştept să o văd şi pe asta.
18 iulie 2009
De la ruşi vine bomba...
Cam târziu vorbesc despre asta... cu aproape o lună mai târziu decât a avut loc evenimentul propriu zis. Nu ştiu cum am reuşit să fiu aşa în urmă cu ştirile... îmi vine să mă dau cu capul de pereţi!
În fine, chestia asta s-a întâmplat pe bune. Cică a venit Putin într-un supermarket, la Moscova, şi plimbându-se el pe acolo a observat că preţul cremvuştilor era prea mare (tocmai fusese majorat cu mult). A chemat patronul supermarketului şi i-a zis scurt şi la obiect: "E prea scump.", obligându-l astfel să scadă preţurile.
Ce să vă spun... faza asta e pe bune una memorabilă. Aşa ceva mai rar vezi într-o ţară mai ales dacă ţara respectivă se vrea democratică. Partea plină a paharului însă este că în felul ăsta cetăţenii Moscovei vor putea să îşi procure cremvuşti la un preţ mai mic. Partea goală a paharului... asta nu e democraţie. Ziceam, cred, şi mai demult, în Rusia nu există democraţie oricât teatru or fi jucând Putin şi compania. Se vede clar. După ce îi expiră mandatul actualului preşedinte-marionetă, Putin va reveni la putere prin noile legi date la ruşi. Adevărul pe care trebuie să îl vedem aici e că Putin deţine controlul în statul rus şi nu actualul preşedinte. Şi numele parlamentului rus, "Duma" e semnificativ. Pentru că în Rusia parlamentul democratic e o mare Dumă.
Apropo, ştiţi cum ar fi să intre şi Băsescu într-un supermarket şi să vadă că preţul cremvurştilor e prea mare?! Cred că el în loc să ceară scăderea preţurilor ar cere să scumpească respectivul produs, că nu intră destul la TVA. Dar ce să-i faci?! Asta-i Românica, ţara mea!

5 iulie 2009
Unde e Carmelita?!
Iniţial intens mediatizată, telenovela "Carmelita" a fost mutată de la 20.30, ora de maximă audienţă, la 14.30, tot de Luni până Vineri. Ori la 14.30 mulţi cetăţeni care urmăresc acest program nu au cum să mai vadă vreun episod, căci unii mai şi lucrează.
Evident, audienţele nu au fost pe măsura aşteptărilor şi astfel au mutat-o pe Carmelita fără ca măcar să anunţe!!! Vă daţi seama?! După ce difuzau reclama Carmelitei de nu ştiu câte sute de ori pe zi acum nici măcar nu se obosesc să anunţe că au mutat-o la altă oră... deci, Carmelita, nu te mărita!

Am revenit
În memoria lui Michael Jackson...
Nu ştiu cum reuşesc ca de fiecare dată când plec în vacanţă să stau departe de orice legătură cu internetul, dar cert e că timp de 18 zile am tăcut.
Şi trebuie să spun că perioada asta nu a fost una liniştită defel. Mai întâi am fost frustrat că nu am avut ocazia să comentez afirmaţia aia a lui Băsescu "şcoala scoate tâmpiţi", pentru că aveam ce zice, dar acum e prea târziu, pentru că a trecut şi nu mai e de interes general. Totuşi am o replică pentru preşedinte: "Da, şcoala scoate tâmpiţi, dar tâmpiţii ăia se fac marinari şi apoi intră în politică şi ajung şefi de stat!".
Apoi ar mai fi moartea super mediatizată a lui Michael Jackson. Zici că s-au transformat emisiunile de ştiri în "Acces Direct", cu tot felul de prostii legate de testament cu speculaţii cum că ar fi luat nu ştiu ce medicamente. Măi, omul a murit, lăsaţi-l să se odihnească în pace!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)