4 februarie 2009
Gorbunov arată ce poate justiţia din România...
Cazul supra-mediatizat a eliberării lui Gorbunov din închisoare, precum şi a altor deţinuţi, a căror caz apare de asemenea în ziare, a demonstrat ce poate face justiţia din România. Cum vine asta?! "Păi, am primit 5000 de Euro mită şi l-am trimis în concediu medical". Cam aşa ar trebui să zică medicul din penitenciar, care a constatat că pacientul lui suferă de Glaucom şi a zis că trebuie operat într-un spital din exterior. Zice Gorbunov că nu vede bine noaptea... măi prietene, dacă vrei să ştii, numai pisicile văd bine noaptea! Şi colac peste pupăză, Serghei nici măcar nu s-a mai operat de glaucom. A ieşit din puşcărie şi dus a fost. La cum merge justiţia în ţara noastră, azi îi dau la unu' cu barosu' în cap, ăla moare, ajung la pârnaie, şi dup-aia merg la medic, îi dau şpagă şi aranjez să fiu eliberat pe motiv că mă doare mâna în care am ţinut barosul. Să fim serioşi, trebuie să fii cu mintea în concediu medical dacă ai impresia că există un sistem judiciar în România.